Zile, saptamani, luni...

Nu am mai scris de mult timp aici. Si ma gandeam sa nu mai scriu deloc. Oricum, sunt doar scurte povestioare care nu intereseaza pe nimeni, parti din viata pe care nimeni nu le stie.

Nu am mai scris din cauza unor zile, saptamani, luni triste. Au inceput demult si inca nu s-au sfarsit. Strigatul disperat al durerii nu vrea sa inceteze. Loveste din ce in ce mai tare. Apasa cu o forta tot mai mare. Lacrimile "cat ciresele" continua sa curga. Parca totul se prabuseste.

Cand se vor termina toate astea?

E trist si ciudat. Parca tot ce a fost frumos candva se plateste acum dublu.

Sper totusi sa mai fie candva cum a fost înainte.

Oare ar fi posibil?

Seri...

Mi-e dor sa dormi la mine:)

-să avem de scris iar şi să citim o propoziţie de 50 de ori "sunt elevă în clasa a 10-a":))

-să mâncăm pizza în faţa calculatorului şi tu să o scapi

-să vorbim cu naty la rds

-să vorbim pe mess cu "ştim noi cine"

-să citim iar propoziţia "sunt elevă în clasa a 10-a"

-una să se concentreze şi una să se distreze

-să vărsăm suc peste toate hârtiile

-să mai pierdem vremea râzând

-să terminăm insfârşit cele 10 rânduri

-să o sunăm iar pe naty

-să ne spălăm frezele

-să aluneci pe parchet şi să îţi cadă prosopu' din cap

-să ne culcăm....îîîînsfârşit

-să întrebi "tu îţi ajunge pătura?"

-să stăm 10 min. după care să te întreb "tu, ţi bună perna?"

-să mai râdem iar un pic

-dimineaţă să ne trezim şi să zicem "ai somn mi:))"

-să întârziem la prima oră

-şi ziua să se termine vorbind la telefon

-să te sun peste 30 min. şi să îţi zic: "am uitat să îţi spun că te iubesc"

au fost 2 zile perfecte....şi ştii că...TE IUBEEEEEEESC!!!!

Vis?

Tu visezi. Dar te gandesti ca si asta e o responsabilitate?

Poti sa-ti asumi responsabilitatea de a visa?

Iarta si tine minte.

Si astfel am descoperit ca vindecarea lumii nu atarna de iertarea noastra, dupa cum nu atarna nici de bunatatea noastra, ci de bunatatea lui Dumnezeu. Cand Dumnezeu ne cere sa-i iubim pe vrasmasii nostrii, odata cu porunca, El ne da si dragostea necesara.

Care ar fi raspunsul?

Am o intrebare la care nu gasesc raspuns. Si ma gandesc la cat de ciudata e iubirea cateodata. Cat dureaza iubirea ta cand stii ca el n-are ochi pentru tine? Ai luptat atat, fara nici un sens, ai cerut atat, fara nici un raspuns, ai privit atat, fara nici o privire in schimb. Iubirea care aduce atata fericire, atatia "fluturasi in stomac", aduce cu ea si multa tristete, ganduri "interzise" cum ar fi: "nu mai are nici un rost sa lupt, oricum nu o sa fie nimic, nu mai are nici un rost sa ma mai rog, am facut-o mult, fara sa primesc un raspuns".

Dar viata are intorsaturile ei ciudate. Tocmai cand te astepti mai putin sa primesti iubirea celui pe care tu l-ai iubit...atunci o primesti. Atunci cand tu...nu o mai vrei!

Mai bine tac...

Sec. Suna foarte sec. Dar e adevarat. De atatea ori as vrea sa spun ceva, dar nimeni nu ma baga in seama. De atatea ori as avea nevoie de un sfat pe care nimeni nu mi-l da. De atatea ori as vrea sa dau eu sfaturi, dar nimeni nu are nevoie de ele. De atatea ori vreau sa spun ceva bun cuiva, dar o spun in asa fel in cat el/ea o ia un nume de rau. De atatea ori as vrea sa strig, sa spun ca iubesc, sa simt ca traiesc...dar...nu mi se permite. Toti imi fac semn sa tac.

Am vrut sa-i spun ce simt, dar nu m-a lasat. Am vrut sa-mi spun parerea, dar nu m-au ascultat. Si am ramas in coltul camerei neobservata de nimeni.

Cand au plecat, am vrut sa-i strig. Dar ma gandeam...mai bine tac. Eram sigura ca nici unul dintre ei nu o sa se intoarca inapoi. M-am simtit singura. Dar totusi, era cineva care s-a intors si m-a intrebat: "Tu ce faci? De ce esti aici? Si de ce plangi?" Atunci am vrut sa-i spun trista mea poveste fara nume...dar a fost mai bine sa tac. Si parca imi citea gandurile cand m-a intrebat: "Vrei sa spui ceva? Vrei sa vorbesti cu cineva si nu gasesti persoana potrivita?" Atunci m-am hotarat sa-i spun. Dar m-am intrebat: "Ce sens are? Pe cine intereseaza povestea mea?" Si am zis: "Mai bine tac!"

Atunci....si el a plecat.

Candva...

Era candva...cand eram total diferita, cand simteam ceva special pentru cineva special, cand vorbeam altfel, candva daruiam cu scopul de a primi inapoi, candva plangeam, candva sufeream mai mult, candva mi se intamplau lucruri mai bune, era candva cand citeam, cand vorbeam fara de mine, cand ma indragosteam fara sens, doar pentru cativa fluturasi in stomac...
Candva ascultam o altfel de muzica, candva mancam mai mult, candva vorbeam mai mult, simteam mai mult. Candva ma plimbam...
Candva m-am schimbat. Nu stiu motivul, nu stiu exact timpul si nu stiu cum. Atat stiu ca doar s-a intamplat. Mi-e dor de ceea ce eram candva. Posibil sa fi fost vremuri mai bune atunci, probabil mai multa fericire. Suntem tristi pentru ca asa vrem noi sa fim. Suntem fericiti pentru ca asa alegem noi sa fim. Insa, suntem mai tristi din cauza ca nu stim de ce traim...Probabil candva stiam...si nu vrem sa facem nimic.